Ghinionul lui Crin Antonescu a început la Piatra Neamţ. DOVADA! (foto)

Înainte de alegerile europarlamentare era şeful celui de al doilea partid din România şi candidat cu şanse mari pentru Preşedinţia României iar la o săptămână după 25 mai praful şi pulberea s-au ales de toate speranţele investite în Crin Antonescu.

Ce s-a întâmplat într-o lună şi jumătate? Vor tot stabili specialialiştii şi analiştii. Dar ştim de unde a început declinul, startul acestui ghinion fenomenal care a transformat unul dintre cei mai puternici oameni din România într-o fantomă politică.

Fix cu o săptămână înainte de începerea oficială a campaniei electorale (pe 6 aprilie), Crin Antonescu s-a aflat la Piatra Neamţ unde a patronat lansarea candidaţilor PNL. A „eurocampionilor”. Tot ghinionul său care l-a urmat şi dărâmat apoi poate fi pus – dacă e să dăm crezare celor care interpretează orice – unui banal de ŞIRET DESFĂCUT. Da, şiretul de la pantoful drept!

Cei care cred în aşa ceva spun că „şiretul desfăcut” e ghinion mare-mare. Ca pisica neagră, ca găleata goală de apă, ca marţi 13. Mai ales dacă e vorba de şiretul de la pantoful drept! Drept e că şi mamele spun copiilor „Leagă-ţi şiretul ca să nu cazi în cap!”. De la căderea la propriu la cea metaforică, doar 6 săptămâni din viaţa lui Crin Antonescu au arătat că nu e decât un pas.

În ziua respectivă, odată intrat în Sala Sporturilor din Piatra Neamţ, Crin Antonescu – “viitorul preşedinte al României”, cum a fost prezentat – a fost sorbit din ochi de cei 5000 de oameni prezenţi. Toţi se uitau însă la faţa sa care radia amăgitoarea speranţă şi i-au sorbit – ca pe o agheazmă – vorbele meşteşugite. Mai nimeni nu s-a uitat la Crin şi la detaliul de la nivelul solului, unde capetele şiretului de la pantoful din piciorul drept atârnau ca la un copil neglijent. Nici cât a cuvântat, nici apoi când s-a aşezat pe scaun, între Renate Weber şi Norica Nicolai. Nici măcar doamna celui considerat (atunci) „viitorul preşedinte al României”, Adina Vălean (aflată la doar un scaun distanţă) nu a văzut pericolul de moarte de la pantoful soţului.

Aşa că pentru cei care cred în astfel de semne care prevestesc viitorul, varianta ca acel nenorocit de şiret de pantof să-i fi adus lui Crin ghinion cât fostele procente ale USL-ului este mai mult decât plauzibilă.

Şiretul desfăcut nu e considerat aducător de necaz doar în varianta “live” ci şi în vise. Astfel, siteul interpretarevise.net consideră că „ŞIRET – Visul în care ai văzut un şiret avertizează despre posibile probleme. (…) A visa şireturi dezlegate e un semn că eşti total confuz privind relaţia cu cei apropiaţi. Pentru o femeie tânăra, acest vis simbolizează minciuna persoanei iubite”.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s