Primarul şi paznicul înecaţi la Mărgineni erau băuţi

margineni* Tragedia s-a produs pentru că unul dintre ei a balansat barca * Şeful ITM nu a infirmat că vinovat de producerea tragediei ar fi fost chiar primarul Surdu

 “Ambele victime ale tragediei de la iazul din comuna Mărgineni se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice” – asta a declarat Ioan Popescu, inspectorul şef al ITM Neamţ. Declaraţia a fost făcută, în premieră, la emisiunea VESTEA ALERT, de la Tele M Neamţ, de miercuri 4 iunie 2014.

„Acum pot spune. Asta a rezultat în urma verificărilor complete realizate şi de ITM şi de alte instituţii. Acum, dosarul nostru a fost înaintat la Parchet”, a mai adăugat directorul Popescu. Acesta a mai explicat că, aşa cum se ştia deja, barca s-a răsturnat când, aproape de mal, unul din cei doi bărbaţi a călcat neatent, balansând-o exagerat de mult. Întrebat cine este cel care a produs, practic, nefericitul accident, şeful ITM nu a răspuns. Moderatorul emisiunii a plusat: „Atunci voi spune eu şi ce spun oamenii din sat şi ce spun majoritatea comentariilor de pe internet, că neglijenţa primarului şi starea sa l-au ucis cu zile pe nefericitul de paznic. Dacă greşesc, aveţi datoria morală să spuneţi asta!”. Ioan Popescu a tăcut preţ de câteva secunde şi a spus doar atât: “Nu eu am spus-o ci dumneavoastră…”.

Tragedia din comuna Mărgineni s-a produs în ziua de miercuri, 2 aprilie 2014. Primarul Ion Surdu şi alţi 3 angajaţi din Primărie se aflau în acea barcă, pe un iaz privat din comună, despre care oamenii spun că aparţineau acestuia. La un moment dat, barca s-a răsturnat, doi dintre oameni s-au salvat dar primarul şi Petru Nohai (paznic la Primărie) au murit înecaţi.

Nohai a fost înmormântat sâmbătă, 5 aprilie. Primarul a fost înmormântat o zi mai târziu, duminică, cu mare fast. Pe ultimul drum a fost condus de reprezentanţi ai autorităţilor judeţene şi de numeroşi primari, veniţi/chemaţi cu eşarfele tricolore pe care le-au luat toţi peste haine, deşi legea prevede că acestea pot fi purtate numai la momente solemne, oficiale. Alaiul mortuar a fost completat de zeci de copii de la ansambluri folclorice.

Daniel VINCA

Sursa foto: fotografie Ionuț Antoniu Lovin – Foto Jon

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s